Aveam deja un magazin pe Rîșcani, în «Soyuz». Părea că sectorului îi ajungea: ai noștri oricum veneau la noi, totul mergea bine. Pe 19 și 20 iunie am deschis al doilea, pe bulevardul Moscova, 9/5 – etajul doi, clădirea Nr.1. Și în două zile am înțeles că nu chiar ne ajungea.

Am deschis vineri. Zi de lucru, toți ocupați, toți se grăbesc acasă – ai zice că e momentul ideal pentru o sală goală. Dar cine, să fim sinceri, amână pe weekend reducerile de 20% la tot, cadourile și înghețata? Ei bine, n-au amânat – a fost lume încă de dimineață.
Și am observat ceea ce fac și eu de fiecare dată: la reduceri bune îți iei favoritele din timp. Logica e de fier – serul are obiceiul nesimțit de a se termina exact când nu e nicio promoție. Iar așa deschizi dulăpiorul, și acolo te așteaptă deja rezerva, luată la deschidere. Mai ales la produsele de bază are sens: curățarea, crema, SPF-ul și masca de păr oricum se consumă. Pe cele noi întâi le încerci, iar pe favorite – nu-ți pare rău să le iei și de două ori.
Iar afară, ca de obicei, stătea de strajă mașinuța roz. La Buiucani o căutau prin tot sectorul – aici n-a fost nevoie s-o vânezi, stătea chiar la intrare: o fotografiau și o trimiteau prietenelor în loc de adresă.
Cel mai des ne-au mulțumit că am ajuns mai aproape. Acum pe Rîșcani avem două magazine – poți intra în cel care îți e azi în drum și poți vedea totul pe viu: cum se așază crema, ce finisaj lasă SPF-ul, cum miroase îngrijirea pentru păr. Mulțumim tuturor celor care au venit într-o vineri obișnuită de lucru, au ales, au întrebat și ne-au etichetat în stories pentru înghețată. Două My Skin pentru un singur sector, după cum s-a dovedit, sunt exact cât trebuie.
Vă așteptăm pe bulevardul Moscova, 9/5 – etajul doi, clădirea Nr.1, reper – Parcul Afgan.
